Ocupația Sovietică a României

timp de citire: 5 minute

Victor Duță • Decembrie 26, 2020




Uniunea Sovietică a menținut o prezență militară semnificativă între 1944 și 1958 august. În 1944, a existat o prezență militară în Regatul României. Partea de nord-vest a Moldovei a fost ocupată ca urmare a luptelor armate care au avut loc între lunile aprilie și august din acel an, în timp ce România era încă un aliat al Germaniei naziste.

Restul teritoriului a fost ocupat după ce România și-a schimbat părțile în cel de-al doilea război mondial, ca urmare a loviturii de stat regale lansate de regele Mihai la 23 august 1944. În aceeași dată, regele a anunțat că România a încetat toate acțiunile militare împotriva aliaților, a acceptat oferta de armistițiu aliată și s-a alăturat războiului împotriva Puterilor Axei.

Sovieticii și comuniștii români s-au referit la evenimentele din 1944 drept „Eliberarea României de către glorioasa Uniune Sovietică” în Constituția României din 1952. De fapt, acest fapt este considerat cu adevărat ocupația sovietică a României.

Marcă poștală emisă în timpul ocupației pe care scrie „Trăiască frăția de arme Româno-Sovietică”

În cei 3 ani de la răsturnarea lui Antonescu, a avut loc o luptă pentru putere între partidele democratice, care au ținut ferm tradiția politică occidentală în timp ce partidul comunist a fost angajat în modelul sovietic. Deși comuniștii au avut foarte puțini susținători, aceștia au ajuns la putere în primăvara anului 1945, deoarece Uniunea Sovietică a intervenit cu forță în numele lor. Cu alte cuvinte, sovieticii și-au instalat propriul sistem politic cu armata sovietică prezentă pe teritoriu, ceea ce a făcut mai dificilă preluarea puterii de către partidele politice democratice. Chiar și cu 0 susținători, partidul comunist ar fi încă la putere și oricine era împotriva acestui lucru ar dispărea misterios, ar fi omorât sau torturat brutal.

Presiunea extraordinară a autorităților sovietice l-a forțat pe regele Mihai să numească un guvern procomunist condus de un „Tovarăș de Drum” – Petru Groza pe 6 martie. Tovarăș de Drum (în rusă: poputchik) este o persoană care simpatizează o ideologie, dar nu este membru oficial. Cu alte cuvinte, înseamnă cel care parcurge aceeași cale. După instalarea guvernului Groza și alegerile parlamentare organizate în noiembrie 1946, Partidul Comunist și-a folosit controlul asupra aparatului de securitate și al altor agenții guvernamentale cheie pentru a suprima opoziția. Forțele democratice erau conduse de Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc.

Ocuparea sovietică a României a dus la o reorganizare completă a Armatei Populare Române sub supravegherea reprezentanților Armatei Sovietice. Forța de muncă a armatei române a fost limitată de tratatul de pace de la Paris la un total de 138.000 (ofițeri și trupe); totuși, sub ocupația sovietică a crescut cu mult dincolo de limitele impuse de tratat prin militarizarea crescândă a populației României. Până în 1953, forțele armatei crescuseră la aproximativ 300.000; forțele armatei de rezervă la aproximativ 135.000 și forțele „interioare” (polițiști de frontieră, brigăzile de securitate etc.) aflate sub jurisdicția Ministerului de Interne la peste 325.000. 

Imediat după evenimentele din 23 august 1944, comuniștii au început să se infiltreze pe scară largă în Ministerul Afacerilor Interne. Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP sau Securitate) a fost înființata oficial la 30 august 1948 prin Decretul 221/30.

Armata Roșie a participat la expulzarea a până la 70.000 de sași transilvăneni din România care a fost inițiată în ianuarie 1945. În octombrie 1944, guvernul Sănătescu, la cererea Comisiei de control aliate, a început arestarea tinerilor cetățeni români de origine germană. La cererea Comisiei Aliate, guvernul Rădescu a dispus transportul forțat cu trenul sașilor transilvăneni către Uniunea Sovietică. Într-un protest datat 13 ianuarie 1945, guvernul Rădescu a afirmat datoria guvernului român de a-și proteja fiecare cetățean, indiferent de originea etnică, și a remarcat absența unui temei legal pentru deportarea sașilor transilvăneni.

Anul 1947 a fost ultimul an al României moderne: a fost sfârșitul structurilor politice și economice liberale și a mentalităților individualiste. Toate acestea au fost înlocuite cu ideologia supremacistă și extremistă care a schimbat România pentru totdeauna. În februarie 1947, termenii armistițiului din 1944 au fost ratificați și astfel Transilvania de Nord s-a unit din nou cu România. Influența occidentală în țară a luat sfârșit. Partidul comunist a procedat cu eliminarea opoziției rămase. Actul final a fost abdicarea forțată a regelui Mihai și proclamarea Republicii Populare a României la 30 decembrie 1947, care a oferit posibilitatea comuniștilor să accelereze sovietizarea vieții publice, care avea să ducă la o izolare față de Occident.



Mai multe articole de Victor Duță


Sunt un blogger care iubește istoria.

Povestea unui Om de Știință și Disident: Constantin Răuță

Aproximativ în 2009, profesorul asistent al școlii de drept din Florida David Pimentel a cerut studenților la seminarul său „Statul de drept internațional” să scrie o lucrare referitoare la dreptul internațional. Studentul din anul II, Andrei Nana, a prezentat o idee pentru o lucrare pe o problemă din țara sa natală, România.

(mai mult…)

Viața unui dezertor: Ion Mihai Pacepa

Fost general în Securitate, poliția secretă a României comuniste și consilierul lui Ceaușescu, Ion Mihai Pacepa a solicitat azil politic în SUA în timpul vizitei sale în Germania, care ulterior a fost aprobată de președintele american Jimmy Carter.

(mai mult…)

Deportări Forțate din Basarabia și Bucovina de Nord

Sub Iosif Stalin au existat transferuri forțate de diferite grupuri de oameni din anii 1930 până în anii 1950. Deportările sovietice au avut loc între anii 1940 și 1951 din Basarabia și Bucovina de Nord.

(mai mult…)